Primarul din Urziceni amendat de CNCD

01/04/2022

COMUNICAT DE PRESĂ

ROMAJUST a obținut un nou succes în lupta pentru justiție socială

ROMAJUST a dovedit că Declarațiile domnului Constantin Sava, Primarul Municipiului Urziceni, la adresa femeii care a născut în fața Spitalului Municipal Urziceni la data de 31 iulie 2023, constituie discriminare, potrivit art. 2 alin. (6) și art. 15 din O.G. 137/2000 republicată.

Colegiul director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării a dat curs unei petiții depuse de noi și sancționat acest comportament discriminatoriu cu o amendă contravențională de 10.000 lei. Hotărârea a fost adoptată cu 6 voturi pentru și 3 împotrivă.

Sprijinul pentru instrumentarea acestui caz a fost oferit în cadrul Proiectului Challenging online and offline Roma Discrimination in Europe COORDE (Combaterea discriminării online și offline a romilor în Europa) EC 2022 / 1.04.2022-31.03.2024, finanțat de Comisia Europeană prin Programul "Cetățeni, egalitate, drepturi și valori" (CERV-2021-EQUAL) care se adresează fenomenului de discriminare și a discursului instigator la ură împotriva romilor în mediul online și offline derulat de Asociația Juriștilor Romi în parteneriat cu European Roma Rights Centre, Forum for Human Rights (Slovacia) și Equal Opportunities Initiative Association (Bulgaria).

Aceste măsuri reprezintă un pas semnificativ spre o societate mai corectă și mai incluzivă pentru toți membrii ei. Dar lupta noastră nu se oprește aici!

Puteți consulta textul întreg al comunicatului de presă accesând următorul link:

https://www.cncd.ro/comunicat-de-presa-01-februarie-2024/